AGENTUL SECRET

Thriller Brasileiro

Ce au în comun un cadavru abandonat la o benzinărie, o identitate ascunsă, un picior păros găsit în burta unui rechin, care dispare din morgă și își face de cap prin parcurile din Recife, un oraș vibrant în vremea carnavalului, organe de ordine corupte și o casă care adăpostește refugiați dizidenți ai regimului militar din 1977? Răspunsul este, desigur, Brazilia.

La granița dintre real și imaginar (filmul mi-a adus aminte că senzație, nu știu de ce, de Wild at Heart al lui David Lynch), într-un spațiu eterogen unde lucrurile pare că se întâmplă în mod arbitrar și improvizat, Kleber Mendonça Filho recompune un tablou satirico-nostalgic al propriului oraș natal. Atât vizual, cât și dramaturgic, filmul este un caleidoscop. Personaje diverse, de toate categoriile și culorile, trimiteri obsesive la thrillerul Jaws (r. Steven Spielberg, 1975), lejeritatea de a schimba registrele, cât și saltul neconvențional prin mai multe genuri cinematografice – sunt elemente cu care regizorul jonglează dibaci, inspirat, parcă, din ritmuri de samba. Înainte ca o secvență sau un moment să apuce să se consume de la sine, autorul ne scoate în mod aproape violent și ne aruncă zorit în altă poveste. Tempoul este accelerat fiindcă povestea care trebuie spusă este una vastă, iar protagonistul Armando/alias Marcelo (Wagner Moura) este într-o cursa contra-cronometru pentru a-și salva viața lui și a fiului său.

Pe această traiectorie narativă de thriller polițist hollywoodian, Filho suprapune diverse povești secundare și legende urbane, care alcătuiesc imaginea de ansamblu. Totul lasă impresia unui tur ghidat executat în forță, fără momente de respiro, însă asta face parte din farmecul brazilian. Din perspectiva cuiva care posedă cunoștințe reduse despre Brazilia, și acelea fiind șabloanele arhicunoscute, filmul lui Kleber Mendonça Filho este o reprezentara destul de fidelă a proiecției despre exotismul cultural și geografic al acelui spațiu.

Agentul secret este compus din paradoxuri. Pe fondul fervorii și exhibiționismului tipic sud-american se adaugă frica și constrângerile unui regim dictatorial. Amestecul dintre cele două este elementul salvator al filmului, cel care ține lucrurile în echilibru. Fără acest melanj, din care se desprinde în mod cu totul firesc cheia umoristică, Agentul secret ar fi fost un alt One Battle After Another. Poate aici este și explicația pentru care mult clamatul film al lui Paul Thomas Anderson este eșuat lamentabil – lipsa umorului și luarea mult prea în serios a discursului politic; asta pe de o parte. Pe de altă parte este, bineînțeles, propria experiență în cazul regizorului brazilian, care a trăit epoca la care face referire, respectiv a lipsei de experiență în cazul lui P.T. Anderson. Spre deosebire de Filho, regizorul american nu ar fi putut niciodată să înțeleagă felul în care ziarele folosesc un limbaj codificat pentru a evita cenzura. Povestea piciorului păros evadat din morgă nu este altceva decât un balet lingvistic executat în manieră comică pentru a transmite subtil ceea ce nu trebuie să se afle.

În One Battle After Another avem parte de un sistem impecabil de rezistență împotriva regimului extremist, ceea ce îl face total neverosimil. Cum bine cunoaștem din propria istorie recentă, combaterea prin forță, la nivel de individ, a unui sistem represiv nu are sorți de izbândă. În schimb umorul și satira devin arme eficiente și un refugiu din calea dictaturii. Regizorul brazilian s-a folosit într-un mod iscusit de ceea ce lui Paul Thomas Anderson i-a scăpat în mod flagrant.

Un alt capitol unde filmul se remarcă este autenticitatea personajelor, a dialogului și a întâmplărilor cotidiene, care surprind chintesența vieții braziliene într-o manieră de film documentar. Combinația dintre actorii profesioniști și neprofesioniști, naturalețea cu care lucrurile se desfășoară chiar și în cele mai deplasate situații adaugă o notă particulară. Distins cu premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de la Cannes și nominalizat la patru categorii la premiile Oscar, Agentul secret este un thriller brasileiro care sparge orice bariere de storytelling. Fără să fie un film extraordinar ca subiect și conflict dramaturgic și lipsit de substrat în ceea ce privește dimensiunea interioară a personajelor, Kleber Mendonça Filho reușește, totuși, să surprindă cu viziunea sa unică și măiestria de a regiza mizanscene cu multe personaje, lucru care amintește într-o oarecare măsura de grandoarea cinemaului lui Fellini.